Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP, dar nu oferă nici o indicaţie despre cum să găsiţi situl pe internet. Acest lucru este făcut de către sistemul DNS, care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese – adresele IP.

O mapare este o simplă asociere între două lucruri, în acest caz un nume de maşină, ca ftp.linux.org, şi IP-ul maşinii (sau adresa) 199.249.150.4.

Un calculator se identifică printr-o adresă, unică în Internet, numită adresa IP a calculatorului respectiv. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. Astfel, adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. La nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet, identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS.

Concepţia protocolului TCP/IP este implementată  astfel încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host, atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet), cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. Evident, protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS.

Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup, fiecare nivel reprezentând un domeniu.

Fiecare calculator trebuie să ‘ştie’ de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN, sau nume de domeniu DNS), adică o adresă literală (gen www.google.com, sau www.uaic.ro) şi adresa sa numerică (IP address, de tipul 193.226.23.4); aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP.

Dacă procesul ‘resolver’ din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup), atunci veţi primi o eroare pentru orice pagină web sau server mail, apelate prin numele lor de domeniu.

Vă puteţi convinge că există o problemă DNS – nu neapărat la nivel central – dacă primind o eroare pentru www.uaic.ro puteţi totuşi aduce homepage-ul Universităţii cu adresa IP echivalentă: 193.226.23.4.

Domeniile şi DNS-ul: Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. Să luăm un server de nume (name server) din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, orion.uaic.ro. Domeniul cel mai larg este „ro” care include domeniul „uaic”, iar orion este un computer din cadrul domeniului uaic. Dacă luăm de la dreapta la stânga un nume, pe prima a poziţie se află domeniul general, după care urmează în ordinea subordonării restul subdomeniilor. Pe ultima  poziţie se află numele computerului.

În Internet putem avea domenii dedicate (standardizate), câteva dintre ele ar fi: com desemnează domeniul comercial, edu desemnează domeniul educaţional, gov domeniul guvernamental, mil domeniul militar, org alte organizaţii, net resurse de reţea, int resurse internaţionale, etc.

Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro – România, fr – Franţa, it – Italia, uk – Marea Britanie, us – USA, etc.

Sistemul de căutare a unui nume în Internet:

DNS-ul este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet, adica nu avem un singur server care să conțină toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze.

În Internet există servere (servere DNS) care dețin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu ajutorul căruia face periodic schimb de informaţie. Sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină se asigură că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web.

• Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. Acestea  pastrează cea mai actualizată şi corectă informaţie privind adresa IP a unui domeniu. De obicei, aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. Celelalte  servere DNS de pe internet vor utiliza serverele autoritare, acestea furnizându-le adresa corectă pentru un domeniu pe web.

• Servere DNS Rădăcină: este zona ce conține cele 13 servere DNS  deţin informaţia de cel mai înalt nivel. Aceste 13 sisteme, operate de către mai multe companii private, instituţii academice şi laboratoare militare, au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu, către alte servere DNS de pe Internet.

• numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP;
• putem schimba unde se îndreaptă un domeniu prin schimbarea adresei IP către care redirecţionează serverul DNS – un site se poate muta pe un alt computer, în cealaltă parte a lumii, şi totuşi va rămâne accesibil prin domeniul său web, atâta timp cât sistemul DNS este adus la zi cu noua adresă IP;
• identifică în mod unic o reţea sau un calculator host, atât prin intermediul unei adrese IP, cât şi prin intermediul unui nume de calculator host.

• http://www.ibiblio.org/pub/Linux/docs/HOWTO/translations/ro/text/DNS-HOWTO
• http://en.wikipedia.org/wiki/Domain_Name_System