Liste de discuţii prin email (discussion list)

  • Generalităţi/Definiţii
 
Listele de discuţii (mailing lists) reprezintă o formă de comunicare a informaţiilor prin email între utilizatorii de Internet, indiferent de zona geografică în care se află sau de naţionalitatea lor.
O astfel de listă conţine adresele de e-mail ale unor utilizatori (comunităţi virtuale de persoane care schimbă între ele mesaje, pe baza unui subiect specific). Astfel, listele de discuţii sunt organizate pe baza unor idei, preferinţe sau interese comune tuturor utilizatorilor. Un mesaj primit pe adresa listei este difuzat automat tuturor membrilor listei.
Datorită faptului că cea mai mare parte a utilizatorilor Internet folosesc cu preponderenţă e-mail-ul, şi datorită costurillor de conectare la Internet, a rezultat necesitatea de organizare a unor grupuri de discuţii între aceste miloane de utilizatori, grupuri care să se bazeze pe o distribuţie selectivă a e-mailurilor. Astfel un utilizator se poate abona (de obicei gratuit) la una din listele de discuţii din domeniul care îl interesează, urmând să primească zilnic (sau săptămânal – după cum decide) zeci de scrisori pe tema respectivă care reprezintă discuţiile din grup. Aceste scrisori pot fi citite, se pot păstra sau să li se răspundă pe adresa privată ori pe adresa grupului continându-se astfel discuţia.
Puteţi să participaţi la un grup de discuţii prin email şi să primiţi mesaje ca şi cum aţi primi un ziar electronic prin email. Diferenţa este că vi se permite să vă exprimaţi propriile opinii, de obicei prin intermediul unui moderator. De asemenea, aveţi posibilitatea să cereţi ajutorul altor persoane sau dimpotrivă puteţi să oferiţi sfaturi sau informaţii persoanelor cau solicită acest lucru. Deoarece se adresează unei audienţe ţintă specifică, folosirea acestei metode de marketing electronic este foarte eficientă. 
 
  • Funcţionarea listelor de discuţii
 

Subiectul discuţiilor de pe o listă poate fi foarte variat şi depinde de tematica listei.
În mod normal, fiecare trimite „mesajele” lui (scrisorile care circulă în grup) la o persoană numită moderator. Această persoană trimite apoi mesajul la fiecare din grupul respectiv.Unele grupuri sunt foarte mari incluzând câteva sute de persoane, altele includ numai câteva zeci de persoane. 

Procesorul de liste vă oferă în plus posibilitatea să primiţi emailurile sub forma digest, adică toate mesajele primite într-o zi să fie grupate într-un singur email.

Înainte de a începe transmiterea unor mesaje la lista de discuţii, trebuie să „pândiţi” şi să citiţi mesajele trimise de alţii. Deci priviţi ceea ce fac alţii, înainte de a vă face cunoscută prezenţa online.
În mod obişnuit, instrucţiunile de utilizare ale unei liste sunt incluse în emailul iniţial.
Dacă tot mai aveţi nelămuriri puteţi să citiţi pagina cu răspunsurile la cele mai frecvente întrebări (F.A.Q.), ataşată listei respective.

După ce aţi văzut ce au trimis ceilalţi participanţi la discuţii şi v-aţi făcut o idee generală despre ce anume este acceptabil puteţi încerca să trimiteţi un mesaj.
Aşteptaţi să pună cineva o întrebare la care ştiţi să daţi un răspuns bun şi după aceea răspundeţi cât mai complet posibil şi cât mai amabil.
Dacă veţi da răspunsuri corespunzătoare, în scurt timp veţi fi recunoscut ca un expert iar corespondenţii dvs. vor vizita şi situl dvs. pentru a primi informaţii suplimentare.

  • Clasificări
 

Să vedem câteva clasificări ale listelor de discuţii:

  • tip newsletter (în care numai moderatorul sau proprietarul listei publică mesaje)
  • liste de discuţii propriu-zisă (în care orice membru poate trimite mesaje la toată lista 

    • moderată (orice mesaj este aprobat de moderator)
    • nemoderată – mesajul ajunge pe listă fără a fi verificat de cineva

– liste în care orice persoană poate să devină membru la o simplă cerere în acest sens (open membership) sau
– liste în care pentru a deveni membru: cererea trebuie să fie aprobată de către proprietarul listei (restricted membership)

  • liste care permit ataşamentele la e-mail şi
  • liste care nu permit ataşamentele la e-mail

– liste în care prin apăsarea butonului reply mesajul merge la toate lista sau
– liste în care prin apăsarea butonului reply mesajul merge la persoana care a scris mesajul

  • Avantajele listelor de discuţii

Primirea mesajelor sub formă de compilaţie („digest”), adică toate mesajele scrise într-o zi sau săptămână vă vor veni într-un singur e-mail – sau web (primirea mesajelor în formatul preferat HTML sau TEXT) – adică veţi putea citi mesajele pe web la adresa grupului, fără a le primi în cutia de poştă electronică -> în acest caz mesajele HTML sunt reformatate de robot).
Ştergerea tuturor ataşamentelor de către robot pentru a preveni răspândirea viruşilor.
Aveţi posibilitatea să deveniţi cunoscut ca un specialist în domeniul dvs. de activitate.
În afară de moderatorul listei există unul sau mai mulţi participanţi care transmit mai multe mesaje, care au iniţiative şi idei interesante şi sunt foarte apreciaţi. Aceştia reprezintă adevăraţi lideri de opinie.Cu timpul puteţi deveni şi dvs. unul dintre aceşti oameni.
puteţi creşte traficul către situl dvs. prin folosirea fişierului semnătură.
vă îmbogăţiţi cunoştinţele despre un anumit subiect

  • Intraţi în contact cu alţi oameni, care au aceleaşi pasiuni şi interese ca şi dvs.

  • Legături:

Mai multe informaţii despre setarea, modul de funcţionare şi promovarea listelor de discuţii le puteţi găsi în articolele următoare: